minamatei.ro

Un răspuns bun ar fi că noi ca și adulți învățăm oriunde, oricum, atunci când ne dorim să facem asta. Însă realitatea este că ne alocăm destul de puțin timp să învățăm ca și adulți. Când ai învățat ceva nou ultima dată?

Oare de ce nu facem din învățare o prioritate în viața noastră? Sunt studii întregi care susțin beneficiile unei învățări pe parcursul întregi vieți. Personal cred că fiecare are motivele lui sau ale ei, cred că totuși cele mai întâlnite motive sunt: lipsa timpului (chiar dacă nu cred în asta), lipsa unei culturii a învățării permanente, lipsa motivației și în unele cazuri chiar și sentimentul de suficiență, în stilul „ce îmi mai trebuie mie să învăț, le știu pe toate”.

Sunt mulți adulți care consideră că simplu act de a „trece prin viața” este suficient pentru a învăța, însă partea proastă este că învățarea nu se întâmplă pur și simplu. Înaintarea în vârstă nu atrage automat după sine și dezvoltarea de competențe. Aceasta se întâmplă doar dacă există intenția învățării.

Este oare învățarea un lux? Câți dintre noi „își permit” luxul învățării? Sau mai bine zis câți dintre noi de fapt își permit să nu învețe. În contextul în care totul se întâmplă la o viteză nemaiîntâlnită până acum. Când ceea ce facem în joburile noastre și realitatea înconjurătoare se schimbă peste noapte, cum ne-am putea permite să nu învățăm?

Și totuși mulți dintre noi nu o fac, sau cel puțin nu o fac în mod conștient. Întrebarea mea este oare ce ar facilita învățarea? De ce ai avea nevoie să înveți, oriunde, oricum? Pentru mine răspunsul la întrebarea asta e simplu. Am nevoie să am nevoie să învăț, adică să îmi fie foarte clar că dacă nu învăț X, Y, Z lucru asta îmi va impacta viața în mod direct și imediat, și am nevoie de ghidajul potrivit pentru a învăța. Fie că vorbesc de un facilitator al învățării, o terapeută, sau o prietenă / prieten, mă ajută să nu fiu singură în procesul de învățare. De ce? Pentru că atunci când sunt singură, pentru că există și această metodă de a învăța, prin „self-reflection” (învățarea prin reflecție personală), nu mă uit la ceea ce nu îmi este obișnuit. O altă persoană „îmi ține oglinda” mult mai bine și așa pot să văd și ceea ce nu este vizibil cu ochiul liber.

Și oare la ce ne ajută asta? La ce ne ajută să învățăm? Viața de adult e oricum destul de grea și fără să te gândești că „trebuie” să înveți tot timpul câteceva. Oare nu sunt deajuns anii petrecuți prin școlii? De ce să ne mai „chinuim”? Păi eu cred că acesta este chiar scopul nostru, să învățăm tot timpul ceva pentru a ne atinge potențialul maxim și pentru a nu avea regrete că a „trecut timpul degeaba”. Cum altfel ne-am duce o viața fără regrete?

Cât trăim învățăm ar zice unii, nu? Însă v-ați întrebat vreodată cum învățăm înafara școlii? În 2010 am absolvit un master în educația adulților, însă acest master nu mi-a adus decât o recunoaștere a unei conștientizări avute în timpul multiplelor cursuri internaționale de formare la care am tot participat începând din 2005, și anume că adulții învață cel mai bine prin experiență. Și anume, noi ca adulți e nevoie să trecem prin experiență pentru a integra învățarea. Însă a trece prin experiență nu e suficient pentru a genera învățarea, ci cel mai important proces în a învăța ca și adult este după părerea mea, procesul de reflecție și conștientizare. Cât timp alocăm însă reflecției ca și adulți? Când și cum ne perimitem să stăm și să ne uităm la experiență cu sinceritate pentru a integra ceea ce ne aduce ca și învățare?

Am fost în weekend la un teambuilding dedicat unei corporații. Nu am fost participantă, ci mai degrabă observatoare de departe. Participant a fost partenerul meu, eu cu fetița am stat pe lângă și ne-am plimbat prin împrejurimi. O ipostază ușor diferită pentru mine, căci de obicei eu sunt cea implicată în astfel de activități, cel mai mult în rolul de trainer / facilitatoare, căci ăsta mi-e unul dintre rolurile din care îmi câștig existența, și anume „facilitatoare a unor procese de învățare pentru adulți”. Am facilitat de puține ori procese de team-building pentru corporații, de fapt am fost implicată doar o singură dată într-un „teambuilding” clasic așa cum se înțelege la noi că e un asemenea eveniment dedicat corporațiilor. Țin mine și acum, era un team-building dedicat unei companii ce producea bere. Evenimentul s-a ținut la mare, de fapt într-o locație de vis în Delta Dunării, la Sfântul Gheroge. Am fost ca și trainer acolo la invitația unui prieten bun. După acea experiență mi-am zis că veci pururi nu mai fac asta, deoarece timpul și expertiza mea sunt prea valoroase pentru a fi „risipite”. Motivul e unul simplu, din toata experiența lipsea ceva cu desăvârșire, și anume ÎNVÂȚAREA. În rest erau de toate, mare, soare, locație exotică, experiențe excitante, concursuri pe plajă, competiție, premii, etc. Dar învățarea domnle? Unde e? Lipsea cu desăvârșire.

Să revin la weekendul trecut, „ingredientele” cam aceleași: locație exotică (de data asta la munte), exerciții de „survival” – stilul de „military camp” într-o pădurice la 200m de hotel, competiții, tot tacâmul. Inclusiv, după părerea mea lipsa învățării.

Chiar stau și mă întreb, cum a apărut moda asta a traingurilor de tip team-building care nu au nicio treabă cu învățarea? Educația adulților zice clar, adult învață prin experiență și prin reflecția asupra învățării. Orice proces de învățare are nevoie de obiective de învățare, care să ducă la dezvoltarea unor competențe (abilități, cunoștințe și atitudini). Stau și mă întreb ce au învățat oamenii care au fost în weekend în team-building?

Sunt sigură că s-au „investit” destul de mulți bani în acest eveniment, și știu că de obicei firma ce livrează evenimentul ia cam în jur de 40% din suma bugetată de companie, dacă nu chiar mai mult, și atunci mă întreb care este raportul de „return of investment”? Dacă tot ce mi s-a părut că au „învățat” oamenii de pe acolo a fost cum să te cațeri pe un peret de sfori, cum să alergi de colo colo, cum să câștigi o probă sau două. Însă întrebarea principală este ce anume din ceea ce au experimentat acolo îi va ajuta la locul de muncă? Nu e treaba mea să mă intereseze treburi din astea, căci nu e corporația mea, nu e scopul meu să cresc productivitatea la locul de muncă.

Preocuparea mea este vis-a-vis de procesul de învățare și cum acesta în context de team-building corporatist a ajuns așa, un circ. Poate vă întrebați, bun și cum ar putea fi diferit. Răspunsul este unul destul de simplu, nu e nepărat ușor dar simplu. Implementarea ciclului complet de învățare experiențială. Faci experiența și apoi aloci timp pentru reflecție și transferul învățării în viața de zi cu zi. Dacă pașii de reflecție și de transfer nu sunt respectați, atunci o experiență rămâne doar așa o experiență distractivă și nimic mai mult. Nu există o schimbare reală, care pentru mine ar fi scopul unui astfel de exercițiu.

În învățarea adulților, cred eu că sunt căteva regului „simple” de urmat: procesul de învățare se face voluntar, are practibilitate imediată și vizează o schimbare de comportament. Oare cei 20 de oameni ce au fost în weekend la munte ce vor face diferit în munca lor după ce compania a investit pentru fiecare dintre ei o sumă considerabilă? Companiile dau bani pentru distracție cu bună știință sau doar iau ceea ce este pe piață în materie de învățare pentru adulți, fără a știi că există și altceva? Există oare un interes real pentru o schimbare sau aceste team-buildinguri se fac așa, că e la modă? Fără să existe o reală evaluare a impactului lor.

Personal, consider că ar fi o mare oportunitate atât pentru angajații companiilor, cât și pentru companie ca aceste evenimente să fie organizate în jurul învățării. Dar da, învățarea nu e întotdeauna ușoară și uneori impactul nu e cel dorit. E mai ușor să gestionezi o mahmureală de a doua zi decât un val de schimbări reale în companie.