Un răspuns bun ar fi că noi ca și adulți învățăm oriunde, oricum, atunci când ne dorim să facem asta. Însă realitatea este că ne alocăm destul de puțin timp să învățăm ca și adulți. Când ai învățat ceva nou ultima dată?
Oare de ce nu facem din învățare o prioritate în viața noastră? Sunt studii întregi care susțin beneficiile unei învățări pe parcursul întregi vieți. Personal cred că fiecare are motivele lui sau ale ei, cred că totuși cele mai întâlnite motive sunt: lipsa timpului (chiar dacă nu cred în asta), lipsa unei culturii a învățării permanente, lipsa motivației și în unele cazuri chiar și sentimentul de suficiență, în stilul „ce îmi mai trebuie mie să învăț, le știu pe toate”.
Sunt mulți adulți care consideră că simplu act de a „trece prin viața” este suficient pentru a învăța, însă partea proastă este că învățarea nu se întâmplă pur și simplu. Înaintarea în vârstă nu atrage automat după sine și dezvoltarea de competențe. Aceasta se întâmplă doar dacă există intenția învățării.
Este oare învățarea un lux? Câți dintre noi „își permit” luxul învățării? Sau mai bine zis câți dintre noi de fapt își permit să nu învețe. În contextul în care totul se întâmplă la o viteză nemaiîntâlnită până acum. Când ceea ce facem în joburile noastre și realitatea înconjurătoare se schimbă peste noapte, cum ne-am putea permite să nu învățăm?
Și totuși mulți dintre noi nu o fac, sau cel puțin nu o fac în mod conștient. Întrebarea mea este oare ce ar facilita învățarea? De ce ai avea nevoie să înveți, oriunde, oricum? Pentru mine răspunsul la întrebarea asta e simplu. Am nevoie să am nevoie să învăț, adică să îmi fie foarte clar că dacă nu învăț X, Y, Z lucru asta îmi va impacta viața în mod direct și imediat, și am nevoie de ghidajul potrivit pentru a învăța. Fie că vorbesc de un facilitator al învățării, o terapeută, sau o prietenă / prieten, mă ajută să nu fiu singură în procesul de învățare. De ce? Pentru că atunci când sunt singură, pentru că există și această metodă de a învăța, prin „self-reflection” (învățarea prin reflecție personală), nu mă uit la ceea ce nu îmi este obișnuit. O altă persoană „îmi ține oglinda” mult mai bine și așa pot să văd și ceea ce nu este vizibil cu ochiul liber.
Și oare la ce ne ajută asta? La ce ne ajută să învățăm? Viața de adult e oricum destul de grea și fără să te gândești că „trebuie” să înveți tot timpul câteceva. Oare nu sunt deajuns anii petrecuți prin școlii? De ce să ne mai „chinuim”? Păi eu cred că acesta este chiar scopul nostru, să învățăm tot timpul ceva pentru a ne atinge potențialul maxim și pentru a nu avea regrete că a „trecut timpul degeaba”. Cum altfel ne-am duce o viața fără regrete?